ceai de rostopasca de la dacia plant; este recomandat in dischinezii biliare, colecistite, colici, hepatite, ciroza hepatica, tuse spastica, tumori de esofag, pancreas, ficat, plamini, rani, fistule, dermatoze, psoriazis, negi, bataturi

ROSTOPASCĂ
(Chelidonium majus)

Rostopasca face parte din familia Papaveraceae, fiind o plantă erbacee, perenă, întâlnită în păduri, grădini, pe lângă ziduri, garduri, în câmpii sau zone montane. Datorită proprietăţilor sale curative, rostopasca este considerată a fi una dintre cele mai puternice plante de leac utilizate în terapie de-alungul timpului. Conform scrierilor lui Dioscoride, denumirea ştiinţifică a plantei, ”Chelidonium” provine din grecescul ”helidonous” care înseamnă rândunică, şi se datorează faptului că, perioada de înflorire a plantei coincide cu sosirea rândunelelor. În medicina populară, planta a primit denumirea de negelariţă deoarece, era folosită pentru extirparea negilor încă din Evul Mediu. Se mai numeşte buruiană de cele sfinte, gălbănare, hilindunea, iarba-rândunelei, mac sălbatic, măselariţă, negeloasă, scânteiuţă, etc.
Actiuni
INTERN:
stimulează şi reglează secreţia hepatică de bilă, stimulează tonusul şi peristaltismul vezicii biliare ameliorând fluxul biliar, hepatoprotector, hipolipemiant, hipocolesterolemiant, normalizează valorile bilirubinei şi ale colesterolului, antilitiazic, analgezic, antispastic, antiinflamator, sedativ şi narcotic al centrilor nervoşi superiori, antibacterian, antimicotic, antiviral, antitumoral.
EXTERN:
cicatrizant, antibacterian, antimicotic, antiviral, antitumoral.
Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: dischinezii biliare, colecistite acute şi cronice, colici hepatobiliare, hepatite cronice, ciroză hepatică, litiază biliară, spasme ale tractului gastrointestinal, tuse spastică, tumori de esofag, pancreas, ficat, plămâni.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: răni, fistule, dermatoze, psoriazis, infecţii cronicizate ale pielii, negi, bătături, cheratită, tumori cutanate.
Contraindicatii
copii sub 14 ani, sarcină, alăptare, alergie la rostopască.
Precautii
Rostopasca este o plantă puternic activă. Din acest motiv se utilizează numai la recomandarea medicului.

SUPRADOZAREA:
Intoxicaţia apare la doze mari (peste 7 grame pe zi) şi se manifestă prin: greţuri, vărsături, diaree, colici abdominale, somnolenţă, fenomene toxice hepatice, dureri de cap, ameţeli, delir, halucinaţii, asfixie, putând conduce la exitus.

Administrare

INTERN:
Cura internă durează zece zile, urmată de o pauză de zece zile, după care se poate relua.
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică, după care se cerne prin sita pentru făină albă.
Se ia, de regulă, un vârf de cuţit (0,25grame) de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min. după care se înghite cu apă.
-infuzia – se prepară dintr-o linguriţă cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi care se strecoară şi se bea în cursul zilei. În scop terapeutic se administrează câte 1-2 linguri la 3 ore. A nu se depăşi o cană cu infuzie pe zi.
EXTERN:
-se aplică local sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se
amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.

COMPOZIŢIE CHIMICĂ:
alcaloizi (chelidonină, homochelidonină, sangvinarină, cheleritrină, coptizină, berberină), saponozide, acid chelidonic, flavonozide, taninuri, carotenoide, etc.

ceai de roinita de la dacia plant; este recomandat in stari de nervozitate, stress, anxietate, atacuri de panica, depresie, insomnii, nevroze cardiace, tulburari de memorie, migrene, nevralgii, vertij (ameţeala), hipertiroidie, greturi, varsaturi, boala Alzheimer, herpes, rani, eczeme, herpes bucal si genital

ROINIŢĂ
(Melissa officinalis)

Roiniţa face parte din familia Lamiaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, heliofilă, cu frunze ovate şi flori albe-liliachii. Cunoscută încă din antichitate datorită proprietăţilor terapeutice deosebite, a fost menţionată de Plinius şi Dioscoride, care afirmau că frunzele de roiniţă înmuiate în vin şi aplicate extern se foloseau pentru vindecarea rănilor, a muşcăturilor veninoase şi înţepăturilor de scorpion. În Evul Mediu, medicul şi alchimistul elveţian Paracelsus, utiliza planta în tratamentul bolilor de inimă. În medicina tradiţională se întrebuinţează ca remediu pentru reglarea psiho-emoţională, normalizarea funcţiei cardiace şi ameliorarea proceselor cognitive. Se mai numeşte alămâiţă, buruiana-stupului, busuiocul-stupului, iarba-albinelor, melisă, roişte, etc.
Actiuni
INTERN:
sedativ, reglator psiho-emoţional, stimulent al memoriei, antispastic, analgezic, stomahic, coleretic şi colagog, carminativ, antiseptic, slab antidiareic, antiemetic, antiherpetic, antitiroidian, antigonadotropic, în boala Alzheimer reduce agitaţia şi îmbunătăţeşte procesele cognitive, administrată seara favorizează instalarea somnului, antitumoral, stimulează pofta de mâncare.
EXTERN:
cicatrizant, antiseptic, calmant, antiherpetic.
Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: stări de nervozitate, stress, anxietate, atacuri de panica, depresie, insomnii, afecţiuni gastro-intestinale pe fond nervos, nevroze cardiace, distonii neurovegetative, tulburări de memorie, dureri de cap, migrene, nevralgii, vertij (ameţeală), hipertiroidie, ulcer gastro-duodenal, dischinezii biliare, indigestii, meteorism (balonare), colici gastro-intestinale, colite cronice, enterocolite, anorexie, greţuri, vărsături, boala Alzheimer, herpes.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: răni, eczeme, herpes bucal şi genital.
Contraindicatii
hipotiroidie, alergie la roiniţă.
Precautii
În cazul persoanelor care utilizează sedative şi calmante de sinteză, se recomandă evitarea utilizării în paralel a acestei plante.

Administrare

INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă rece, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-se aplică local sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă sau cataplasme, care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.

COMPOZIŢIE CHIMICĂ:
ulei volatil (alcătuit din citronelal, geranial, neral, cis şi trans-ocimen, β-cariofilen), acizi polifenolcarboxilici (cafeic, clorogenic, rosmarinic), acizi triterpenici (ursolic şi oleanolic), flavonozide (derivaţi ai luteolinei şi kaempferolului), cumarine (esculetol), principii amare, mucilagii, etc.