Tonic hepatic Dacia Plant

tonic hepatic, regenerant alcelulelor hepatice, hepatoprotector, coleretic, colagog,antilitiazic, antihepatotoxic, recomandat în hepatite acutesi cronice, insuficienta hepatica, ciroze hepatice,dischinezie biliara si litiaza biliara

Ficatul este cel mai mare organ intern al corpului uman, el fiind o anexă a tubului digestiv care îndeplineşte numeroase funcţii: funcţia metabolică, cu rol în sinteza colesterolului şi a lipidelor, funcţia vasculară, cu rol în sinteza unor elemente ale sângelui (albumine, globuline) precum şi a factorilor de coagulare ai acestuia, funcţia secretorie, cu rol în producerea bilei, funcţia antitoxică, cu rol în neutralizarea toxinelor din organism, funcţia excretorie, cu rol în descompunerea hemoglobinei. Spre deosebire de alte organe, ficatul are capacitatea de refacere a celulelor care au fost distruse de o boala sau leziune, apărute pe termen scurt. Dacă leziunile sânt repetate şi apar pe termen lung (cazul bolilor cronice), modificările devin ireversibile. Vezica biliară (sau colecistul) este situată imediat sub ficat, fiind o anexă a acestuia, şi are rolul de a depozita bila secretată de ficat. Bolile care apar la acest nivel se datorează afectării ficatului (cu apariţia hepatitelor, cirozei, insuficienţei hepatice) sau a funcţiei secretorii a acestuia (cu secreţia insuficientă de bilă) şi/sau a vezicii biliare, când pot apare: colecistite (inflamaţii ale colecistului), diskinezii biliare (dereglarea mecanismului de eliminare a bilei datorită perturbării motilităţii vezicii biliare), angiocolite (infecţii bacteriene ale căilor biliare), colici biliare (dureri la nivelul căilor biliare datorate litiazei biliare sau a colecistitelor acute). Principalele semne şi simptome ale afecţiunilor hepatice includ: modificarea culorii pielii (care în cazul icterului capătă o nuanţă gălbuie), apariţia stărilor de oboseală cronică, a senzaţiilor de greaţă şi balonare, mărirea în volum a abdomenului, lipsa poftei de mâncare, etc.
Produsul TONIC HEPATIC reprezintă o asociere de plante cu acţiune regenerantă hepatică, hepatoprotectoare şi stimulentă a funcţiilor hepatice care poate fi administrată ca adjuvant în tratamentul afecţiunilor hepatobiliare.

Actiuni

regenerant al celulelor hepatice, hepatoprotector, stimulent al funcţiilor hepatice, antihepatotoxic, coleretic, colagog, colecistokinetic, antilitiazic biliar, antiinflamator, antispastic, hipocolesterolemiant, tonic digestiv.

Indicatii

se utilizează ca adjuvant în: hepatite acute şi cronice, ciroză hepatică, insuficienţă hepatică, diskinezii biliare, litiază biliară, colecistite cronice, dispepsii, digestie lentă, atonie digestivă, constipaţie de cauze biliare, balonare, stări de oboseală şi surmenaj, abuz de medicamente.

Contraindicatii

alergie la oricare dintre componentele produsului, intoleranţă la lactoză.

Precautii

în sarcină şi alăptare se administrează cu recomandarea medicului.
Administrare
Adulţi: câte 2 cpr. de 3 ori pe zi, înaintea mesei
Tineri între 15 şi 18 ani: câte 1-2 cpr. de 3 ori pe zi, înaintea mesei.
Copii între10 şi 14 ani: câte ½ cpr. de 3 ori pe zi, înaintea mesei.

Comprimatele se înghit cu apă sau se sfărâmă în gură (absorbţia substanţelor bioactive este mult mai rapidă). În dificultăţi de înghiţire, comprimatele se pot rupe în două.

Compozitie
Plante: armurariu (200mg), coada-şoricelului (75mg), păpădie (75mg), sunătoare (75mg), rozmarin (50mg), rostopască (25mg), ulei esenţial de mentă (5mg).

Ingrediente inactive: lactoză, celuloză microcristalină, aerosil.

ARMURARIU (Silybum marianum) Armurariu este o plantă care se foloseşte de peste 2000 de ani ca remediu pentru tratarea bolilor de ficat şi vezică biliară. Armurariu conţine un complex flavonoidic denumit silimarină cu acţiune antihepatotoxică, regenerantă a celulelor hepatice, hepatoprotectoare şi hipocolesterolemiantă.

ROSTOPASCĂ (Chelidonium majus) Datorită proprietăţilor sale curative, rostopasca este considerată a fi una dintre cele mai puternice plante de leac utilizate în terapie de-a lungul timpului, ea fiind utilizată încă din antichitate pentru tratarea bolilor de ficat. Rostopasca are un conţinut ridicat de alcaloizi, cei mai importanţi fiind: chelidonina, homochelidonina, sangvinarina, cheleritrina, coptizina şi berberina, substanţe bioactive cu acţiune coleretică, colagogă, colecistokinetică, hepatoprotectoare, antilitiazică, hipolipemiantă, hipocolesterolemiantă, antivirală, antibacteriană, antispastică şi antitumorală.

SUNĂTOARE (Hypericum perforatum) Sunătoarea este una dintre cele mai folosite plante pe plan mondial datorită proprietăţilor anxiolitice si antidepresive. Sunătoarea conţine: hipericină, pseudohipericină, hiperforină, acid cafeic şi acid clorogenic, substanţe bioactive cu acţiune hepatoprotectoare, stimulentă a funcţiilor hepatice, coleretică şi colagogă, antiinflamatoare şi antispastică.

COADA-ŞORICELULUI (Achillea millefolium) Coada-şoricelului este o plantă care conţine: ulei esenţial (alcătuit din α şi β-pinen, sabinen, camfen, chamazulenă, dihidroazulene şi oxizi terpenici), proazulene de tip guaianolidic (achilină, achilicină, matricină, millefină) şi germacranic (acetilbalcanolidă), substanţe bioactive cu acţiune antiinflamatoare, calmantă, antispastică şi stimulentă a funcţiei hepatice.

PĂPĂDIE (Taraxacum officinale) Originară din Europa şi Asia, păpădia este o plantă cunoscută şi folosită de mii de ani pentru tratarea diferitelor afecţiuni, în medicina tradiţională arabă fiind utilizată pentru tratarea bolilor de ficat şi splină. Păpădia conţine: principii amare sesquiterpenice (taraxacină sau lactucopicrină, acid taraxinic) şi derivaţi triterpenici (taraxerol, taraxasterol, β-amirenol, lupeol, betulinol), substanţe bioactive cu acţiune tonică hepatică, coleretică şi colagogă, stimulentă a secreţiilor exocrine (salivare, gastrice, pancreatice, intestinale), antiinflamatoare şi tonică digestivă.

ROZMARIN (Rozmarinus officinalis) Rozmarinul este o plantă condimentară care conţine: acizi polifenolcarboxilici (rozmarinic, cafeic, gentizic, vanilic, siringic) şi flavonoide (diosmină, diosmetină, luteolol, hesperidină), substanţe bioactive cu acţiune coleretică şi colagogă, hipocolesterolemiantă, antispastică.

ULEI ESENŢIAL DE MENTĂ (Menthae aetheroleum) Uleiul esenţial de mentă (alcătuit din α şi β-pinen, mentol, mentonă, cineol, limonen, β-tuionă şi sabinen) prezintă acţiune tonică hepatică, coleretică, colagogă, antispastică şi antiinflamatoare.