Category Archives: Dacia Plant

Ceai de Zmeur Frunze – Dacia Plant

ceai de zmeur de la dacia plant; este recomandat in gastrita hiperacida, ulcer gastric, pirosis, reflux gastro-esofagian, diaree, enterocolita, eczeme, eruptii tegumentare, rani superficiale, stomatite

FRUNZE DE ZMEUR
(Rubus idaeus)

Zmeurul face parte din familia Rosaceae, fiind un arbust tufos, cu lăstari târâtori, tulpini drepte, arcuite la vârf, cu ghimpi deşi în partea inferioară. Frunzele sunt ovat-lanceolate, dinţate pe margini, florile mici, de culoare albă fiind grupate în raceme. Fructul are culoarea roşie şi gust dulce, acrişor-aromat. Cunoscut din timpuri preistorice, este răspândit în zona subarctică şi rece temperată din emisfera nordică. Creşte în păduri, luminişuri, coaste stâncoase, fiind rar întâlnit în zonele deluroase. Se mai numeşte azmură, mur, mălină, rug de munte, smeurar.
Actiuni
INTERN:
antiacid, astringent, antidiareic, hemostatic, antiseptic intestinal, diuretic, cicatrizant.
EXTERN:
astringent, antiseptic, cicatrizant.
Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: gastrită hiperacidă, ulcer gastric, pirosis (arsuri gastrice), reflux gastro-esofagian, diaree, enterocolită, afecţiuni ale aparatului urinar.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: eczeme, erupţii tegumentare, răni superficiale, stomatite.
Contraindicatii
alergie la zmeur

Administrare

INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în eczeme, erupţii tegumentare şi răni superficiale se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme aplicate local, care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să formeze o pastă care să poată fi
aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore;
-în stomatite se fac spălături bucale cu maceratul sau cu infuzia de plantă.

COMPOZIŢIE CHIMICĂ:
taninuri, flavonoide (glicozide ale kaempferolului şi quercetinei), acid elagic, oligoelemente (Fe, Ca, Mn, Mg, Cu, Zn), vitamine (B, E), etc.

Ceai de Ventrilica – Dacia Plant

ceai de ventrilica de la dacia plant; este recomandat in digestie lenta si dificila, colici abdominale, anorexie, afectiuni hepatice, litiaza biliara, litiaza renala, bronsita cronica, reumatism, rani, arsuri, eczeme si dermatite cronice

VENTRILICĂ
(Veronica officinalis)

Ventrilica face parte din familia Scrophulariaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu tulpină târâtoare la bază şi ridicată la vârf, frunze eliptice şi flori violacee sau albastre, alcătuite din patru petale, cu lobii inegali. Creşte în păduri, pajişti, de-alungul pârâurilor, pe locuri defrişate, pe lângă garduri, tufişuri, în regiunea montană şi subalpină. Cunoscută din cele mai vechi timpuri, germanicii o considerau ”leacul tuturor relelor”, ea fiind preluată de romani şi folosită datorită proprietăţilor terapeutice deosebite. Se mai numeşte buruiană de perit, mătrice,veronică, ventricea, şopârliţă, vindrilică, etc.
Actiuni
INTERN:
stomahic, colagog, tonic digestiv, expectorant blând, anticataral, diuretic, astringent, hemostatic, depurativ, antiinflamator.
EXTERN:
cicatrizant, vulnerar (vindecă rănile), astringent, hemostatic.
Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: digestie lentă şi dificilă, colici abdominale, anorexie, afecţiuni hepatice (hepatită cronică, ciroză), litiază biliară, litiază renală, catar bronşic, bronşită cronică, reumatism, afecţiuni dermatologice.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: răni, arsuri, eczeme şi dermatite cronice.
Contraindicatii
alergie la ventrilică.

Administrare

INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 min. înainte de mese.
EXTERN:
-în răni şi arsuri se fac spălături locale sau se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în afecţiuni cronice ale pielii se aplică local sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.

COMPOZIŢIE CHIMICĂ:
glicozide de tip aucubinic, saponozide, taninuri, flavonoide, acizi organici (cafeic, vanilic), ulei volatil (alcătuit din terpinen-4-ol), β-sitosterol, acid palmitic, acizii linoleic şi α-linolenic, substanţe amare, etc.