Ceai de Rozmarin – Dacia Plant

ceai de rozmarin de la dacia plant; este recomandat in vertij (ameteala), migrene, la persoanele virstnice cu tulburari de circulatie si memorie, surmenaj psihic si intelectual, afectiuni hepatobiliare, indigestie, ateroscleroza, reumatism, artroze, dureri musculare, sciatică, nevralgii

ROZMARIN
(Rosmarinus officinalis)

Rozmarinul face parte din familia Lamiaceae, fiind un subarbust peren, plăcut mirositor, de origine mediteraneeană, unde creşte spontan. Denumirea ştiinţifică Rosmarinus este considerată a fi derivată din latina veche, unde se numea ”roua mării” datorită culorii albastru pal a florilor şi datorită faptului că, rozmarinul creşte de multe ori în apropierea mării. În mod tradiţional, rozmarinul era utilizat pentru îmbunătăţirea memoriei, fiind un simbol al amintirilor şi al prieteniei. Grecii antici ardeau rozmarinul pentru a alunga spiritele rele şi bolile. Într-o tradiţie similară, crenguţele de rozmarin erau aşezate sub pernă pentru a alunga coşmarurile. Se mai numeşte mirtin, rojmalin, rusmarin, etc.
Actiuni
INTERN:
stimulent al circulaţiei cerebrale şi periferice, îmbunătăţeşte memoria, creşte capacitatea de concentrare, creşte tonusul psihic, adaptogen (antistress), tonic digestiv, coleretic şi colagog, hipocolesterolemiant, antispastic, diuretic, antireumatic, antihipertensiv, antiseptic respirator şi intestinal, antioxidant, antitumoral.
EXTERN:
rubefiant (revulsiv), antireumatic.
Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: vertij (ameţeală), migrene, insuficienţă circulatorie periferică şi cerebrală, la persoanele vârstnice cu tulburări de circulaţie şi memorie, surmenaj psihic şi intelectual, afecţiuni hepatobiliare, indigestie, colici abdominale, hipercolesterolemie, ateroscleroză, hipertensiune arterială, gută, reumatism.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: reumatism, artroze, dureri musculare, sciatică, nevralgii.
Contraindicatii
sarcină, alăptare, copii mici, alergie la rozmarin.
Precautii
SUPRADOZARE:
În doze mari (peste 15 grame pe zi), rozmarinul este toxic, producând : crampe abdominale, greaţă, nefrite.

Administrare

INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia 1/2 linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Planta se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o linguriţă cu vârf de plantă adăugată la 250ml de apă rece, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o linguriţă cu vârf de plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-se aplică local sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.

COMPOZIŢIE CHIMICĂ:
ulei volatil (alcătuit din 1,8-cineol, limonen, mircen, p-cimen, camfen, camfor, β-cariofilen), diterpene fenolice (acid carnosolic, carnosol, rosmanol), triterpene (α şi β-amirenol, acid ursolic şi oleanolic), flavonoide (diosmină, diosmetină, luteolol, hesperidină), acizi fenolici (cafeic, gentizic, vanilic, siringic), derivaţi de acid cafeic (acidul rozmarinic), taninuri, aminoacizi, vitamina C, etc.