Antiviral Dacia Plant
Produs natural cu actiune imunostimulenta si antivirala, fiind recomandat in viroze respiratorii si infectii virale cu diverse localizari.
Produsul ANTIVIRAL reprezintă un amestec de plante cu acţiune imunostimulentă şi antivirală, fiind recomandat în infecţii virale cu diverse localizări.
Actiuni
Indicatii
Contraindicatii
Copii cu vârste între 5 şi14 ani: câte 1/2-1comprimate de 3 ori pe zi, în funcţie de vârsta şi sfatul medicului.
Comprimatele se înghit cu apă sau se sfărâmă în gură (absorbţia substanţelor bioactive este mult mai rapidă). În dificultăţi de înghiţire, comprimatele se pot rupe în două.
Ingrediente inactive: lactoză, celuloză microcristalină, aerosil.
ASTRAGALUS (Astragalus membranaceus)
Astragalus este o plantă utilizată de mii de ani în medicina tradiţională chineză pentru stimularea sistemului imunitar. În compoziţia sa au fost identificate: izoflavone (formononetin, ononin şi calycosin), astramembraninele I şi II, astragalanii I, II şi III, bassorin şi tragacanthin, substanţe bioactive cu acţiune imunostimulentă, antibacteriană, antivirală şi antiinflamatoare. Studii clinice efectuate pe această plantă au arătat că, astragalus determină creşterea numărului de limfocite T, macrofage, imunoglobulinelor A, G şi M, interleukinei-6, celulelor NK (natural killer), TNF (factorului de necroză tumorală) precum şi stimularea secreţiei de interferon, fiind recomandat în afecţiuni în care răspunsul imunitar este mult diminuat, cum ar fi: hepatite virale B şi C, infecţii cu papiloma virus, herpes, zona Zoster, viroze respiratorii, meningite virale, etc.
ANASON (Pimpinella anisum) Cunoscut şi utilizat în Egiptul Antic încă din anul 1500 î. Ch., anasonul este o plantă întrebuinţată în medicina tradiţională ca stimulent digestiv şi carminativ. Studii recente au arătat că, fructele de anason au în compoziţie un ulei esenţial (alcătuit din anetol, dianetol, α si β-pinen, limonen, anisol, linalool, terpineol, vanilină şi acid anisic), flavone şi proteine, substanţe bioactive cu acţiune expectorantă, imunostimulentă şi antivirală asupra virusurilor Herpes simplex de tip 1, Herpes simplex de tip 2 şi citomegalovirus.
PROPOLIS
Propolisul este un produs apicol care, prin compoziţia sa bogată în flavonoizi şi acid ferulic, prezintă proprietăţi antimicrobiene (fiind bactericid asupra germenilor Gram pozitivi şi bacteriostatic asupra germenilor Gram negativi), antivirale (inhibând multiplicarea virusurilor), antimicotice, analgezice şi antiinflamatoare, fiind recomandat ca adjuvant în tratamentul gripei, afecţiunilor căilor respiratorii superioare (faringite, amigdalite, faringo-amigdalite, laringite) şi inferioare (bronşite).
IARBĂ-MARE (Inula helenium)
Iarba-mare este o plantă utilizată în medicina tradiţională în tratamentul afecţiunilor respiratorii. Rizomii de iarbă mare conţin: ulei esenţial, lactone sesquiterpenice (alantolactonă, izoalantolactonă, dihidroizoalantolactonă, isocostunolidă), derivaţi triterpenici (fridelin, damaradienol), steroli (sitosteroli, stigmasterol) şi alantopicrină, substanţe bioactive cu acţiune antivirală, antibacteriană, expectorantă şi antispastică.
ECHINACEA (Echinacea purpurea)
Echinacea este o plantă utilizată în medicina tradiţională datorită acţiunii imunostimulatoare extrem de puternice. În compoziţia sa au fost identificate: poliholozide, acid cicoric şi ulei esenţial (alcătuit din alcamide), substanţe bioactive cu acţiune imunostimulentă, antivirală (asupra virusurilor influenzae, gripei porcine, gripei aviare, herpes simplex tip 1 şi 2) şi antiinflamatoare. Echinacea inhibă hialuronidaza, oprind acţiunea invazivă a bacteriilor, fiind recomandată ca adjuvant în: deficienţe imunitare, infecţii respiratorii, infecţii urinare, gripă, infecţii rezistente la antibiotice sau recidivante, infecţii cu virusurile AH5N1 (virusul gripei aviare) şi AH1N1 (virusul gripei porcine).
ULEI ESENŢIAL DE CIMBRU (Thymi aetheroleum)
Originar din regiunea mediteraneană, cimbrul este o plantă utilizată de mii de ani în medicina tradiţională. Uleiul esenţial de cimbru (alcătuit din timol, carvacrol, linalool, borneol, geraniol şi terpinen-4-ol) prezintă acţiune antibacteriană, antiseptică respiratorie, antivirală şi spasmolitică, fiind administrat ca adjuvant în afecţiuni respiratorii.
ULEI ESENŢIAL DE TEA-TREE (Melaleuca aetheroleum)
Tee-tree este un arbore australian înrudit cu eucaliptul, cunoscut şi utilizat de arborigeni pentru vindecarea bolilor şi rănilor folosind uleiul obţinut din frunzele acestei plante. Uleiul esenţial de Tea-Tree (alcătuit din α-pinen, limonen, sabinen, cineol, eugenol, terpinolen) prezintă acţiune antibacteriană (fiind bactericid la doze mari şi bacteriostatic în doze mici), antivirală şi antiinflamatoare. Datorită acestor proprietăţi, uleiul de Tea-Tree poate fi utilizat ca adjuvant în tratamentul gripei, bronşitelor, sinuzitelor, laringitelor şi tusei.