Anghinare – Dacia Plant

 

 

coleretic, colagog, hepatoprotector, regenerant al celulelor hepatice recomandat în insuficienta hepatica, hepatite, ciroza hepatica, diskinezie biliara, colecistite, angiocolite

 

ANGHINARE
(Cynara scolymus)
Ficat sanatos

Anghinarea este una din cele mai vechi plante cunoscute în istoria umanităţii. Originară din Etiopia, planta a fost adusă în Europa de Sud, traversând Egiptul Antic, unde a fost consemnată în desenele vechii civilizaţii. Grecii şi romanii utilizau anghinarea pentru tratarea icterului, dispepsiei, reumatismului şi a afecţiunilor urinare. În secolul al XVI-lea, în Europa era considerată o legumă ”nobilă”, fiind consumată numai de către membrii casei regale şi de oamenii foarte bogaţi. În medicina tradiţională, frunzele de anghinare erau utilizate pentru proprietăţile diuretice şi coleretice.
În compoziţia chimică a plantei au fost identificate următoarele substanţe bioactive: cinarină, acid clorogenic, flavone (cinarozidă, scolimozidă, luteolină), lactone sesquiterpenice (cinaropicrină, dehidrocinaropicrină, grosheimină şi cinarotriol), inulină, compuşi triterpenici (lactucerol, taraxasterol), steroli (β-sitosterol, stigmasterol), o sapogenina steroidică, taninuri, mucilagii, pectine, aminoacizi, glucide, enzime şi acizi organici.

Actiuni

ACŢIUNI MAJORE:
coleretic, colagog, tonic amar, regenerant al celulelor hepatice, hepatoprotector, hipocolesterolemiant, hipolipemiant, antiaterosclerotic, antihepatotoxic, antioxidant.

ALTE ACŢIUNI: 
antimicrobian faţă de bacteriile din genurile Salmonella, Staphylococcus şi Proteus, diuretic (cu eliminare de acid uric), vasodilatator, cardioprotector, stimulează pofta de mâncare.

Indicatii

INDICAŢII MAJORE:
se utilizează ca adjuvant în: diskinezie biliară, insuficienţă hepatică şi renală, hepatite cronice, ciroză hepatică, colecistite acute şi cronice, angiocolite, hipercolesterolemie, hiperlipidemie, steatoză hepatică, obezitate, ateroscleroză.

ALTE INDICAŢII:
se utilizează ca adjuvant în: enterite, infecţii intestinale, gută, hipertensiune arterială, angină pectorală, anorexie, alergii pe fond hepatic, hemoroizi, astenie, surmenaj, intoxicaţii.

Contraindicatii

litiază biliară, obstrucţie biliară, sarcină, alăptare, alergie la Anghinare.

Precautii

În caz de supradozare, pot apărea greaţă, diaree sau nefrotoxicitate.
Administrare
Adulţi: câte 1-2 cpr. de 3 ori pe zi, înainte de mese.
Tineri între 15 şi 18 ani: câte 1 cpr. de 3 ori pe zi, înainte de mese.
Copii între 7 şi 14 ani: câte o jumătate de cpr. de 3 ori pe zi, înainte de mese.
Copii sub 7 ani: numai după sfatul medicului.

Comprimatele se înghit cu apă sau se sfărâmă în gură (absorbţia substanţelor bioactive este mult mai rapidă). În dificultăţi de înghiţire, comprimatele se pot rupe în două.

Compozitie
Plante: Anghinare (150mg), Anghinare- extract 5:1 (150mg).

Ingrediente inactive: celuloză microcristalină, aerosil.