Aloe – Dacia Plant

 

 

laxativ, detoxifiant al tractului gastro-intestinal, hepatoprotector, regenerant celular, imunostimulent, antitumoral, recomandat în hepatite, ciroza hepatica, constipatie, tumori

Numele de ”aloe vera” provine de la cuvântul arab ”aloeh”, care înseamnă ”sevă cristalină şi amară”, iar ”vera’‘ semnifică în limba latină “adevarată”, denumire sugestivă pentru efectul terapeutic foarte puternic al plantei. Cea mai veche referire la această “plantă-miracol”, o găsim încrustată pe o tablita sumeriană datând din anul 2100 I.C., ceea ce arată că Aloe vera este cunoscută şi folosită ca plantă de leac de peste 4000 de ani. Primul tratat medical antic în care este mentionată aloe vera, precum şi efectele sale vindecatoare, se numeşte ”Papyrus Ebers” (aprox. 1553-1550 l.C.). Vechii egipteni o numeau „ planta nemuririi” şi o puneau în mormintele faraonilor pentru a le asigura sănătatea spiritului dupa moarte. În Egiptul Antic, regina Cleopatra folosea gel proaspăt de aloe pentru a-şi menţine pielea moale şi catifelată, iar în Japonia, planta era folosită de către familia imperială.
Conform ultimelor cercetări medicale în domeniu, există aproximativ 400 de specii de aloe. Aloe vera este specia cu cea mai mare eficienţă terapeutică si contine peste 150 de substanţe bioactive, dintre care, mai importante sunt: aloina A (barbaloina), aloina B (izobarbaloina), antranol, acid crizofanic; aloerezina A şi aloerezina B; polizaharide, steroli, auxine, gibbereline şi cinamoil-C-glucozil-cromona; aloe-emodină şi aloe-lectină; polipeptide; saponine; glicoproteine; antrachinone.
Planta mai conţine acid salicilic, vitamine (A, B1, B2, B6, B12, C, E), minerale (Ca, Mn, Na, Cu, Mg, K, Zn, Cr, Fe), 20 de aminoacizi (dintre care 7 esenţiali) şi enzime.

Actiuni

hepatoprotector, antiinflamator, detoxifiant, reechilibrant al florei intestinale, laxativ, imunostimulent, antioxidant, antibacterian, antifungic, antiviral, hipocolesterolemiant, hipoglicemiant (în diabetul zaharat de tip II), antihelmintic, emenagog, analgezic, remineralizant, regenerant celular, antitumoral, stimulent al secreţiei de interferon, cicatrizant, antireumatic, vitaminizant, ajută la curăţarea tractului digestiv, prezintă efecte radioprotectoare (la pacienţii care fac radioterapie).

Indicatii

se utilizează ca adjuvant în: afecţiuni hepato-biliare (hepatite acute şi cronice, hepatite cu virus B sau C, hepatite toxice, ciroză hepatică, diskinezie biliară, colecistită cronică), pancreatită, ulcer gastric şi duodenal, gastrită hiperacidă, diabet zaharat tip II, hipercolesterolemie, obezitate, constipaţie, hemoroizi, anemie, alergii, vaginite, amenoree, dismenoree, astm, bronşite, sinuzite, depresie, epilepsie, lupus eritematos, artrite, artroze, entorse, reumatism, scleroză multiplă, alergii şi tumori.

Contraindicatii

obstrucţie intestinală, inflamaţii intestinale acute (boala Crohn, colită ulceroasă), abdomen chirurgical acut, apendicită, dureri abdominale şi alergie la Aloe vera.

Precautii

A se consuma cu prudenţă şi numai la recomandarea medicului în caz de sarcină şi alăptare, precum şi în caz de administrare concomitentă de medicamente antiaritmice, diuretice, antidiabetice, digitalice (glicozide cardiotonice).
Administrare
Adulţi şi tineri peste 15 ani: câte 1 cpr. pe zi, înainte de mese. În situaţii solicitante, adulţii pot lua câte 1 cpr. de 2 ori pe zi, pe perioade scurte de 2-3 săptămâni).
Copii sub 14 ani: cu avizul medicului.

Comprimatele se înghit cu apă sau se sfărâmă în gură (absorbţia substanţelor bioactive este mult mai rapidă). În dificultăţi de înghiţire, comprimatele se pot rupe în două.

Plante:  Aloe vera - extract 20:1 (450mg).

Ingrediente inactive: celuloză microcristalină, stearat de magneziu, aerosil.