Tonic cerebral Dacia Plant

Siropul TONIC CEREBRAL este recomandat atât în cazul dificultatilor de concentrare cât si pentru a sustine performantele cerebrale în perioadele de solicitare intelectuala intensa

TONIC CEREBRAL
Stimulent al memoriei şi circulaţiei cerebrale

Creierul este principalul coordonator şi centru de comandă al organismului, fiind alcătuit din peste 10 milioane de neuroni. Activitatea cerebrală integrează funcţiile cognitive, prin intermediul cărora omul cunoaşte realitatea, acestea incluzând: atenţia, memoria, gândirea şi învăţarea. Informaţiile care trebuiesc memorate produc, la nivelul neuronilor, modificarea potenţialului electric de membrană, fiind reţinute temporar sub formă de activitate electrică; în funcţie de intensitate, informaţia putând fi ”impregnată” pe o durată mai lungă sau mai scurtă de timp.
Siropul natural TONIC CEREBRAL constituie un amestec de plante care produc o creştere energetică la nivelul scoarţei cerebrale prin sporirea captării glucozei şi a oxigenului la nivel neuronal şi prin stimularea sintezei de ATP (acid adenozintrifosforic, reprezentând forma de stocare a energiei la nivel celular), reuşind în acest mod să producă stimularea proceselor şi a funcţiilor cerebrale.

AVANTAJE ALE UTILIZĂRII SIROPURILOR DACIA PLANT

- sunt realizate din ingrediente naturale concentrate;
- conţin uleiuri esenţiale care le cresc viteza de acţiune, mărindu-le eficienţa terapeutică;
- pot fi administrate şi la copii, deoarece nu conţin alcool;
- sunt realizate după reţete tradiţionale, îmbinând cunoştinţe autohtone şi ayurvedice cu cele mai recente studii asupra plantelor de leac;
- sunt uşor de administrat, reprezintând o cură plăcută, uşor de ţinut;
- sunt delicioase;
- sunt realizate conform normelor europene de calitate.

Actiuni

mbunătăţeşte memoria şi procesele cognitive, activează metabolismul energetic celular la nivelul scoarţei cerebrale, creşte capacitatea de concentrare, creşte tonusul psihic, stimulent mental, stimulent al circulaţiei cerebrale, antidepresiv, anxiolitic, reglator psiho-emoţional, adaptogen.

Indicatii

se utilizează ca adjuvant în: tulburări de atenţie şi de memorie, pentru creşterea performanţelor mentale şi a puterii de concentrare, deficienţe cognitive, surmenaj psihic şi intelectual, stări de oboseală mentală, dureri de cap ce apar pe fond nervos, migrene, stări de nervozitate, angoasă, depresii, anxietate, stres, distonii neurovegetative.

Contraindicatii

diabet zaharat, sarcină, alăptare, alergie la oricare dintre componentele produsului.
Administrare

Adulţi şi tineri peste 15 ani: câte o lingură de sirop de 3-4 ori pe zi, înainte de mese.
Copii 7-14 ani: câte o linguriţă de sirop de 3-4 ori pe zi, înainte de mese.
Siropul poate fi administrat ca atare, sau diluat în 100ml de apă (jumătate de pahar).

Compozitie

Plante (20gr.) în următoarele proporţii: Busuioc (Ocimum basilicum)- herba (20%), Ginkgo-biloba(Ginkgo biloba)- extract hidroalcoolic cu 24% ginkgoflavonoide şi 6% terpene lactonice (20%),Mentă (Mentha piperita)-folium (20%), Rozmarin (Rosmarinus officinalis)- folium (20%), Ceai-verde(Camellia sinensis)- extract hidroalcoolic pur din frunze de Ceai-verde(10%), Roiniţă (Melissa officinalis)- herba (10%).

Uleiuri esenţiale de: Roiniţă
 (Melissa officinalis), Mentă-creaţă (Mentha crispa), Busuioc (Ocimum basilicum).

Excipienţi: zahăr brut, apă, acid citric.